Skip to content

COMPETENȚA FUNCȚIONALĂ A POLIȚIEI LOCALE

Competența funcțională a agenților poliției locale în constatarea și sancționarea anumitor fapte de natură contravențională a făcut și incă mai face obiectul multor dosare aflate pe rolul instanțelor. Această situație se datorează în mare parte unor carențe legislative și a inconsecvenței legiuitorului în elaborarea actelor normative în domeniu. Drept urmare, ca și în multe alte cazuri de până acum, instanțele de judecată sunt chemate să stabilească pentru fiecare caz în parte, dacă procesul verbal contravențional a fost întocmit de către un organ constator competent. Dar, soluțiile de practică sunt neunitare și chiar contradictorii cu privire la acest aspect, fapt ce amplifică situația confuză și conferă un sentiment de incertitudine atât în rândul organelor de control cât și a persoanelor fizice și juridice sancționate contravențional.

Printre primele hotărâri de practică judiciară în domeniu s-au numărat cele care au vizat procese verbale încheiate de către agenți ai poliției locale pentru contravenții prevăzute în O.U.G. 195/2002 (codul rutier). Ori, având în vedere soluțiile de practică neunitară, Avocatul Poporului a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție București printr-un recurs în interesul legii cu referire directă la ,,interpreatarea și aplicarea dispozițiilor art. 39 raporata la art. 102 alin. 1 pct. 14 sau art. 105 pct. 10 din O.U.G. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, republicată, în sensul stabilirii competenței funcționale a agenților constatatori (din cadrul poliției locale sau poliției rutiere), cu incidența art. 7 lit. h) din Legea 155/2010 a poliției locale”. În considerentele RIL-ului promovat, avocatul poporului opinează asupra faptului că față de prevederile art. 39 din O.U.G. 195/2002 doar agenții de poliției rutieră pot avea competența de constatare a faptelor contravenționale prevăzute în art. 102 alin. 1 pct. 14 sau art. 105 pct. 10 din același act normativ. Mai exact se pune problema lipsei competenței funcționale a poliției locale de a solicita datele de identificare ale persoanelor care se fac vinovate de încălcarea prevederilor articolele respective. Deși Înalta Curte este chemată în acest caz să se pronunțe pe o sesizare punctuală, care face referire directă la savârșirea unei contravenții expres prevăzute și foarte bine delimitate, este interesant de urmărit care va fi motivarea instanței, fie în caz de respingere a recursului în interesul legii, dar mai ales în situația în care îl va admite. Se va rezuma Înalta Curte în considerentele hotărârii să trateze punctual problema și să facă referire doar la constatarea acelei contravenții sau va extrapola și va realiza anumite referiri cu privire la competența funcțională a poliției locale în ceea ce privește constatarea și a altor fapte contravenționale cuprinse în codul rutier? Răspunsul la această întrebare o să îl aflăm cât mai curând, având în vedere faptul că termenul pentru pronunțare este stabilit pe data de 19.06.2017.

Un alt aspect deosebit de interesant și care face obiectul unei plângeri contraveționale recent promovate de către Societatea Civilă Profesională de Avocați Vârtei Tomulețiu & Asociații îl constituie competența funcțională a agenților poliției locale la constatarea contravențiilor prevăzute de O.G. 43/1997 privind regimul drumurilor. Articolul 612 lit. e) din respectivul act normativ stabilește competența în constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor în sarcina ,,personalului administratorilor drumurilor de interes județean și de interes local, potrivit competențelor stabilite prin reglementările în vigoare”. Deși oarecum lacunar și ambiguu, textul de lege respectiv ar putea face trimitere și la Legea 155/2010 a poliției locale, unde, la art. 7 lit. i) se specifică principale atribuții ale agenților: ,,constată contravenții și aplică sancțiuni pentru încălcarea normelor legale privind masa maximă admisă și accesul pe anumite sectoare de drum, având dreptul de a efectua semnale de oprire a conducătorilor acestor vehicule”. Interpretarea coroborată a celor două texte de lege nu poate fi alta decât aceea că poliția locală ar avea dreptul de a constata fapte contravenționale și a aplica sancțiuni pe sectoarele de drum de interes local dacă ar fi îndeplinite cumulativ două condiții:

Prima dintre ele ar fi aceea de a avea un mandat din partea administratorului drumului de interes local, iar cea de-a doua ar fi să constate fapta contravenientului de a nerespecta limita de tonaj pe un drum cu acces restricționat. Articolul 22 din OG 43/1997 prevede faptul că ,,administrarea drumurilor județene se asigură de către consiliile județene, iar a drumurilor de interes local, de către consiliile locale pe raza administrativ-teritorialp a acestora. Fac excepție sectoarele de drumuri județene, situate în intravilanul localităților urbane, inclusiv lucrările de artă, amenajările și accesoriile aferente, care vor fi în administrarea consiliilor locale respective”. Totodată, art. 8 din același act normativ prevede ,,(1)Drumurile de interes local aparțin proprietății publice a unității administrative pe teritoriul căreia se află și pot fi clasificate ca: c) străzi – drumuri publice din interiorul localităților, indiferent de denumire: stradă, bulevard, cale, chei, splai, șosea, alee, fundătură, uliță etc.” Drept urmare pentru a fi îndeplinită prima condiție ar fi necesară o hotărâre de consiliu local, instituția care administrează domeniul public, prin care poliția locală să fie împuternicită să realizeze astfel de activități. În lipsa unei asemenea hotărâri, agenții de poliție locală nu dețin mandatul administratorului drumului.

Cu privire la cea de-a doua condiție, dacă pe sectorul de drum unde se presupune că ar fi fost săvârșită contravenția nu există nici o restricție de tonaj, personalul din cadrul Poliției Locale nu are dreptul, în opinia noastră, de a efectua semnale de oprire conducătorilor autovehiculelor. Textul de lege invocat poate fi interpretat doar în sensul că agenții din cadrul Poliției Locale pot constata încălcarea normelor legale privind masa maximă admisă și accesul pe anumite sectoare de drum doar în măsura în care există restricții de tonaj pe sectoarele respective sau este restricționat accesul autocamioanelor pe anumite sectoare.

Ca și concluzie, deși problema competenței funcționale a poliției locale urmează a fi tranșată parțial prin hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție București, apreciem că problemele practice în legătură cu acest aspect vor continua atâta timp cât legiuitorul nu va reglementa concret și nu va proceda la eliminarea dispoziiților ambigue din textele de lege.

Don`t copy text!