Skip to content

RESTITUIREA TAXEI DE ÎNMATRICULARE

În data de 7 august 2017, în Monitorul Oficial a fost publicată Ordonanța de Urgență nr. 52/2017 cu privire la restituire sumelor ce reprezintă taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa de poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule și timbrul de mediu pentru autovehicule.

Această reglementare apare în contextul în care numărul acțiunilor judiciare de restituire a taxelor a încărcat din nou rolul instanțelor de judecată. Reacția autorităților a fost una întârziată în condițiile în care CJUE a sancționat conflictul dintre legislația statului nostru și art. 110 TFUE încă din anul 2014. Mai exact valul acțiunilor a avut ca element declanșator Cauza C-586/14, Budișan, prin care CJUE a statuat, cu privire la OUG nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 37/2014, cu modificările și completările ulterioare, că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca statul membru respectiv să scutească de această taxă autovehiculele deja înmatriculate pentru care a fost plătită, dar nu a fost restituită o taxă în vigoare anterior declarată incompatibilă cu dreptul Uniunii. De asemenea în cauzele C-288/14 Ciup și C200/14, Câmpean, CJUE a statuat că modalitatea de restituire a sumelor încasate în temeiul legislaţiei naţionale contravine principiilor Uniunii Europene, respectiv principiului cooperării loiale, principiului echivalenţei şi principiului efectivităţii,

În scurt timp de la promovarea acțiunilor, la nivel jurisprudențial au fost obligate  autoritățile la restituirea timbrului de mediu perceput nelegal. Sub asaltul a zeci de mii de cereri de restituire la nivel național, autoritățile fiscale și-au reamintit că au obligația de a restitui integral și imediat taxele colectate și dobânda aferentă.

Modalitatea în care a înțeles însă statul să stabilească termenele de restituire este însă criticabilă. Potrivit modificărilor aduse prin OUG nr. 52/2017 contribuabilii care au achitat taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa de poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule și timbrul de mediu pentru autovehicule și care nu au beneficiat de restituire până la intrarea în vigoare a ordonanței de urgență, pot solicita restituirea acestora, precum și a dobânzilor datorate pentru perioada cuprinsă între data perceperii și data restituirii, prin cerere adresată organului fiscal central competent.

Actele necesare pentru a obține restituirea taxelor nelegale percepute sunt:

  • Cererea tip în original (clik aici);
  • Documenentul doveditor al plății taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, taxei de poluare pentru autovehicule, taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule sau timbrului de mediu pentru autovehicule, respectiv chitanța fiscală/ordinul de plată și extrasul de cont, după caz, care să ateste efectuarea plății acesteia;
  • Copia cărții de identitate a vehiculului;
  • Copia certificatului de înmatriculare;

Restituirea sumelor menționate mai sus se realizează după următorul calendar:

  • Pentru taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa de poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehixule, în perioada 1 ianuarie 2018 – 31 decembrie 2018;
  • Pentru timbrul de mediu pentru autovehicul, în perioada 1 septembrie 2018 – 31 martie 2019.

Este important de știut că dreptul contribuabililor de a cere restituirea taxelor se naște la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, indiferent de momentul la care s-a perceput taxa, iar cererile de restituire se depun, sub sancțiunea decăderii, până la data de 31 august 2018.

Taxele percepute, reprezentând timbrul de mediu, pentru care au fost emise decizii de restituire până la data intrării în vigoare a ordonanței, se restituie din oficiu, de organele emitente ale acestora, în termen de maximum un an de la intrarea în vigoare a prezentei, iar pentru celelalte categorii de taxe, restituirea acestora va fi efectuată în termen de 120 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe.

Conform art.3 din OUG pentru hotărârile judecătorești care la data intrării în vigoare a ordonanței urgență nu au fost emise decizii de soluționare a cererii de restituire se aduc la îndeplinire potrivit dispozițiilor stabilite de către instanța judecătorească.

Acest act normativ nu face altceva decât să rezolve pentru moment avalanșa de cereri de restituire formulate de către plătitorii de taxe de înmatriculare, însă cauza acestor cereri de restituire este departe de a fi rezolvată în condițiile în care guvernul pregătește o nouă variantă de taxare a autoturismelor la momentul primei înmatriculări în România.

Don`t copy text!