În data de 3 iulie 2017 ÎCCJ s-a pronunțat asupra recursului în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Târgu Mureş privind interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 469 alin. 3 C.p.p. Decizia instanței supreme nr.13/2017 a fost publicată în în Monitorul Oficial al României din 13.09.2017 statuând că prevederile art.469 alin.3 stabilesc faptul că în urma admiterii cererii de redeschidere a procesului penal, în cazul judecării în lipsă a persoanei condamnate, cauza se reia din faza judecăţii în primă instanţă.
Analizând practica judiciară la nivel național, în materia soluţionării cererii de redeschidere a procesului penal în cazul judecării în lipsă a persoanei condamnate, s-a constatat o practică neunitară. Problema de drept s-a ivit ca urmare a faptului că legiuitorul nu a prevăzut în mod expres faza de la care se reia procesul penal, în urma admiterii cererii de redeschidere a procesului penal în cazul judecării în lipsa persoanei condamnate, respectiv din faza camerei preliminare sau din faza judecăţii în prim grad.
Într-o primă orientare, instanțele au apreciat că în cazul în care a fost admisă în principiu o cerere de redeschidere a procesului penal, procesul se redeschide din faza camerei preliminare, şi nu a judecăţii în prim grad.
Într-o a doua orientare, instanţele au considerat că în cazul în care a fost admisă în principiu o cerere de redeschidere a procesului penal, procesul se redeschide din faza judecăţii în prim grad.
ÎCCJ a analizat problema de drept supusă dezbaterii pornind de la faptul că această cale de atac are natura juridică de cale extraordinară de atac, concluzie dedusă din chiar denumirea capitolului în care este inclusă şi din interpretarea sistematică şi gramaticală a textelor. Raţiunea instituirii acestei căi de atac, astfel cum rezultă din expunerea de motive a legii privind N. C.p.p., este aceea de a crea premisele necesare ca instanţa de judecată să îşi formeze o impresie cu privire la acuzat şi să asculte în mod direct declaraţiile acestuia.
În sprijinul celei de-a doua orientări a practicii s-a reținut că raportat la art. 470C.p.p. „Rejudecarea cauzei se face potrivit regulilor de procedură aplicabile etapei procesuale pentru care s-a dispus redeschiderea procesului penal”, și deşi textul a fost abrogat prin OUG nr. 18/2016, se poate concluziona că la momentul adoptării Codului de procedură penală legiuitorul a avut în vedere reluarea procesului penal din faza judecăţii, indiferent de etapa în care acesta a ajuns (fond sau apel), iar nu din faza anterioară, a camerei preliminare.
Prin desfiinţarea hotărârii de condamnare nu se accede la faza camerei preliminare, închisă definitiv printr-o hotărâre anterioară şi distinctă celei desfiinţate de drept ce nu poate fi cenzurată într-o fază procesuală succesivă sau ulterioară. Această soluţie rezultă din aplicarea principiului separaţiei funcţiilor judiciare în procesul penal (art. 3 din Codul de procedură penală), funcţia de verificare a legalităţii trimiterii în judecată fiind distinctă de funcţia de judecată şi finalizată prin hotărâre ce nu antamează soluţia acţiunii penale şi, ca urmare, nu există nicio raţiune de a se extinde efectele desfiinţării în procedura redeschiderii procesului penal şi asupra acesteia.
În sprijinul acestei opinii s-a făcut trimitere la jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în materia dezlegării unor chestiuni de drept, respectiv Decizia nr. 22 din 9 iunie 2015 (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 2 iunie 2015), prin care s-a statuat în sensul că „în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 466 alin. (1) din Codul de procedură penală, obiectul cererii de redeschidere a procesului penal în cazul judecării în lipsă a persoanei condamnate îl reprezintă numai hotărârile penale definitive prin care s-a dispus condamnarea, renunţarea la aplicarea pedepsei ori amânarea aplicării pedepsei. Din cuprinsul considerentelor acestei decizii ICCJ a reținut că: „prin noţiunea de proces penal utilizată în denumirea căii extraordinare de atac a redeschiderii procesului penal în cazul judecării în lipsa persoanei condamnate se înţelege faza de judecată, prin folosirea metodei interpretării restrictive legiuitorul urmărind să asigure posibilitatea reluării, în condiţiile legii, a judecării cauzei. Conform dispoziţiilor art. 466 alin. 1 şi 5 din C.p.p rezultă că pot fi supuse acestei proceduri extraordinare doar hotărâri penale definitive: hotărâri de condamnare, hotărâri de renunţare la aplicarea pedepsei şi hotărâri de amânare a aplicării pedepsei, prin intermediul cererii de redeschidere a procesului penal putându-se critica, exclusiv, hotărâri definitive prin care se rezolvă fondul cauzei (condamnare, renunţare la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei), persoana condamnată în lipsă putând contesta nu atât soluţia definitivă pronunţată în cauza sa, cât mai ales procedura de desfăşurare a judecăţii în lipsa sa, prin înfrângerea principiilor contradictorialităţii, nemijlocirii, reguli de bază ale judecăţii.
Deși corect argumentată prin raportare strictă la articolele incidente, soluția instanței de fond nu este la adăpostul criticilor prin prisma respectării dreptului la un proces echitabil al persoanei condamnate în lipsă. Astfel cum a arătat Procurorul General prin punctul de vedere transmis instanței supreme nu ar trebui să existe nicio diferenţă în ceea ce priveşte posibilitatea exercitării dreptului la apărare între un inculpat trimis în judecată, care participă efectiv la proces şi un inculpat care a fost judecat fără a avea cunoştinţă de proces şi care obţine rejudecarea cauzei. Această rejudecare trebuie să fie efectivă, şi nu doar formală, iar persoana în cauză trebuie să dispună de toate mijloacele procesuale, să combată nu numai temeinicia acuzaţiei aduse împotriva ei, ci şi legalitatea administrării probelor în baza cărora ar exista posibilitatea să fie din nou condamnată, precum şi legalitatea efectuării actelor întocmite de organele de urmărire penală.
Pornind de la considerentul reținut de instanța supremă conform căruia persoana condamnată în lipsă poate contesta nu atât soluţia definitivă pronunţată în cauza sa, cât mai ales procedura de desfăşurare a judecăţii în lipsa sa, prin înfrângerea principiilor contradictorialităţii, nemijlocirii, reguli de bază ale judecăţii apreciem că toate aceste principii enunțate sunt încălcate prin imposibilitatea persoanei de a relua judecata din faza camerei preliminare.
Amintim că s-a pronunțat CCR prin decizia 641/2014 asupra neconstituționalității prevederilor art.344 alin.2 și 4 C.p.p. referitoare la soluționarea excepțiilor invocate pe cameră preliminară fără participarea procurorului sau a părților. În considerente Curtea Constituțională a arătat că „rezultatul procedurii în camera preliminară referitor la stabilirea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor procesuale de către organele de urmărire penală are o influenţă directă asupra desfăşurării judecăţii pe fond, putând să fie decisiv pentru stabilirea vinovăţiei/nevinovăţiei inculpatului. Or, reglementând în acest mod procedura camerei preliminare şi având în vedere influenţa pe care această procedură o are asupra fazelor de judecată ulterioare, Curtea constată că legiuitorul a încălcat dreptul părţilor la un proces echitabil în componenta sa privind contradictorialitatea, oralitatea şi egalitatea armelor.”
Așadar din perspectiva protecției drepturilor omului contradictorialitatea și oralitatea sunt elemente indispensabile ale principiului egalităţii armelor şi al dreptului la un proces echitabil. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că egalitatea armelor este o trăsătură inerentă a unui proces echitabil, care presupune ca fiecărei părţi să i se acorde posibilitatea rezonabilă de a prezenta cauza în condiţii care să nu o plaseze într-o situaţie net dezavantajoasă vis-a-vis de adversarul său. Totodată, instanţa europeană a statuat că un aspect fundamental al dreptului la un proces echitabil este acela că, în materie penală, inclusiv elementele ce ţin de procedură, ar trebui să se desfăşoare într-o manieră contradictorie, trebuind să existe egalitate de arme între acuzare şi apărare.
În ceea ce priveşte dreptul la o procedură orală, Curtea a observat că „numai în cadrul unor dezbateri desfăşurate oral procesul poate fi urmărit efectiv, în succesiunea fazelor sale, de către părţi.
Așadar această etapă extrem de importantă a procesului penal, ce are o influență directă asupra stabilirii vinovăției inculpatului, îi este închisă persoanei condamnate în lipsă încălcându-se grav dreptul la un proces echitabil. Acest drept fundamental trebuie respectat pe tot parcursul procesului penal, prin conferirea garanțiilor specifice fiecărei faze. Ori persoana cercetată în lipsă este văduvită de faza camerei preliminare, neputând contesta legalitatea administrării probelor cu consecința excluderii lor și nici legalitatea actului de sesizare.