Skip to content

RECUPERAREA DEPOZITELOR DEPUSE DE PERSOANELE FIZICE LA CEC ÎN VEDEREA ACHIZIȚIONĂRII DE AUTOTURISME.

Întrucât în ultima perioadă au apărut o serie de speculații cu privire la posibilitatea prsoanelor fizice de a recupera economiile depuse în anii 1990 la Casa de Economii și Consemnațiuni – CEC S.A.în vederea achiziționării de autoturisme, din librete de economii cu dobândă și câștiguri în autoturisme emise de C.E.C. S.A, aducem câteva lămuriri cu privire la acest aspect.

Deși cadrul legislativ pentru cererile de restituire a fost conferit de OUG 156/2007, actul normativ a fost dificil de pus în aplicare din cauza unor neconcordanțe legislative. Mai exact până la începutul anului 2016 nu a existat o lege care să stabilească modalitatea în care se va face despăgubirea.

Astfel, în 4 martie 2016 Parlamentul României a emis legea nr.19/2016, privind aprobarea OG nr.19/2014,  prin care s-a stabilit că despăgubirile vor fi făcute sub forma unor titluri de stat emise pe numele Cec Bank şi BRD în limita unui plafon de 5.000.000 lei, titlurile de stat fiind nenegociabile și nepurtătoare de dobândă.

În pofida modificărilor aduse OUG 156/2007, există și în prezent discrepanțe cu privire la categoriile de persoane care pot beneficia de despăgubiri.

Precizăm că în oferta CEC au existat două tipuri de librete pe economii, care puteau fi emise în regim nominal/la purtător/la purtător cu parolă și care participau la tragerile la sorți organizate pentru câștigarea de autoturisme, după cum urmează:

  • Librete de economii cu dobândă și câștiguri în autoturisme – depunere minimă de 5000 lei vechi – sistate de la vânzare începând cu ianuarie 1992;
  • Librete de economii cu dobândă și câștiguri pentru autoturisme – depunere minimă de 100.000 lei vechi – sistate de la vânzare începând cu septembrie 2000.

Potrivit OUG 156/2007 coroborat cu Legea 19/2016, persoanele fizice care până la data de 15 februarie 1992 au efectuat depuneri de sume la C.E.C. S.A., precum şi cele care au transferat aceste sume după 22 decembrie 1989 în conturile Băncii Române pentru Dezvoltare – B.R.D. S.A., în vederea achiziţionării de autoturisme, au dreptul să obţină despăgubiri băneşti dacă depozitele astfel constituite, existente în conturile active ale Casei de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. – S.A., respectiv ale Băncii Române pentru Dezvoltare – B.R.D. – S.A., îndeplinesc condiţia neafectării soldului iniţial.

După cum rezultă din art.1 al OUG 156/2007 textul de lege exclude deținătorii libretelor de economii cu dobândă și câștiguri în autoturisme (depozit de 5.000 lei vechi).  Această omisiune este una discrimnatorie, raportat la prevederile art. 16 alin.1 din Constituția României, care statuează că cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări. Principiul egalității nu înseamnă uniformitate juridică, așa încât, dacă la situații de fapt asemănătoare trebuie să corespundă un tratament juridic egal, la situații de fapt diferite tratamentul juridic poate fi diferit. Violarea principiului egalității apare atunci când se aplică un tratament juridic diferențiat unor situații de fapt asemănătoare, fără să existe o motivare obiectivă și rezonabilă sau dacă există o disproporție vădită între scopul urmărit prin tratamentul inegal și mijloacele folosite.

Or, din moment ce, spre deosebire de deținătorii libretelor de economii cu dobândă și câștiguri în autoturisme, alți deponenți au beneficiat de despăgubiri, în cazul de față nu s-a identificat niciun motiv de natură a justifica o astfel de discriminare. Apărările CEC-ului precum că „ faptul că la data prezentei, sumele depuse pe libretele de economii nu mai reflectă valoarea lor iniţială, nu poate fi imputat băncii, întrucât CEC Bank, ca de altfel orice bancă, nu despăgubeşte, nu compensează şi nu indexează sumele depuse de clienţi, pentru a le păstra puterea de cumpărare din momentul depunerii şi până la restituire nu pot fi primite, aceasta neinvocând niciun motiv care să justifice aplicarea unui alt tratament unor deponenți față de ceilalți care au primit despăgubiri în baza OUG nr. 156/2007.

Refuzul băncilor de a acorda despăgubirile solicitate de deționătorii libreteolor CEC, a adus la numeroase cereri de chemare în judecată în vederea recuperărilor depozitelor CEC.

Chiar dacă prin legea 19/2016, statul avea intenția de a uniformiza practica în situația de despăgubire a deținătorilor  libretelor  CEC, stopând fluxul mare de acțiuni în instanță, acest deziderat nu a fost atins, din cauza prevederii lacunare care exclude nejustificat deținătorii de librete de economii cu dobândă și câștiguri în autoturisme.

Astfel, raportat la situația actuală, pentru a recupera economiile depozitate la CEC, deținătorii de librete de economii cu dobândă și câștiguri în autoturisme, sunt în drept să se adreseze instanței de judecată pentru realizarea dreptului, iar practica este favorabilă în acest sens.

Referitor  la procedura de urmat, deținătorii  de librete CEC în vederea achiziţionării de autoturisme pot intra în posesia titlurilor de stat, printr-o cerere adresată către Ministerul Finanțelor Publice, precum și altele două către CEC Bank și BRD S.A, instituții care au obligația de a răspunde în termen de 30 zile de la primirea adresei.

Actele necesare pentru a putea intra în posesia sumelor reprezentând valoarea despăgubirii sunt:

  • CEC cu suma limitată – în original;
  • Act de identitate valabil;
  • Acte de stare civilă;
  • Procură specială autentificată în caz de reprezentare;
  • Certificat de moștenitor;

În cazul unui răspuns nefavorabil singura cale de urmat este adresarea unei cereri în instanță pentru restituirea sumelor depozitate.

Concluzionând, apreciem că s-au făcut pași în crearea unui cadru legislativ care să confere o soluție pentru persoanele deponente, însă aceștia nu sunt suficienți, existând în continuare aspecte ambigue și discriminatorii în textul de lege. Persoanele care dețin librete de economii cu dobândă și câștiguri în autoturisme sunt nevoite să se adreseze instanței de judecată pentru realizarea dreptului, întrucât practica celor două instituții de credit BRD S.A. și CEC Bank este de respingere a solicitărilor deponenților.  

Don`t copy text!