Darea în plată astfel cum este reglementată de art. 3 din Legea 77/2016 este operațiunea juridică prin care consumatorul are dreptul de a i se stinge datoriile izvorâte din contractele de credit cu tot cu accesorii, fără costuri suplimentare, prin darea în plată a imobilului ipotecat în favoarea creditorului, dacă în termenul prevăzut de lege, părțile contractului de credit nu ajung la un alt acord.
Astfel, pentru a putea stinge creanța izvorâtă dintr-un contract de credit și a accesoriilor sale prin dare în plată, consumatorul trebuie să îndeplinească în mod cumulativ următoarele condiții, prevăzute de art.4, alin.1 din Legea 77/2016:
- creditorul și consumatorul fac parte din categoriile prevăzute la art. 1 alin. (1), astfel cum acestea sunt definite de legislația specială;
- cuantumul sumei împrumutate, la momentul acordării, nu depășea echivalentul în lei al 250.000 euro, sumă calculată la cursul de schimb publicat de către Banca Națională a României în ziua încheierii contractului de credit;
- creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziționa, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinație de locuință sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puțin un imobil având destinația de locuință;
- consumatorul să nu fi fost condamnat printr-o hotărâre definitivă pentru infracțiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea prezentei legi.
Pe lângă condițiile de dare în plată, consumatorul trebuie să îndeplinească și condițiile prevăzute de instituția impreviziunii. Potrivit Deciziei nr. 623/2016 pronunțată de Curtea Constituțională, instanța de judecată are obligația, iar nu facultatea de a face aplicarea teoriei impreviziunii, independent de voința părților, iar în lipsa dovedirii ei, se admite contestația creditorului la notificarea de dare în plată.
Raportat la practica instanțelor, se poate observa cu ușurință că de cele mai multe ori, instanțele de judecată sunt de partea creditorilor, admițând contestațiile formulate de către instituțiile bancare sau respingând cererile introduse de persoanele împrumutate.
Îmbucurător este faptul că într-una din cauzele gestionate de către SCPA Vârtei Tomulețiu & Asociații, soluționată recent de Tribunalul Sibiu, s-a respins apelul formulat de către creditoare, menținând în totalitate sentința civilă pronunțată de Judecătoria Sibiu.
Prin sentința civilă, Judecătoria Sibiu a reținut faptul că debitorii au îndeplinit toate condițiile prevăzute de Legea 77/2016 pentru a putea stinge creanța izvorâtă dintr-un contract de credit închiat în CHF și a accesoriilor sale prin dare în plată. De asemenea, instanța a constatat și îndeplinirea condițiilor referitoare la impreviziune, respectiv cele cu caracter obiectiv referitoare la cauza schimbării circumstanțelor (existența situației neprevăzute), cuprinsul contractului (absența unei clauze de adaptare a contractului) și condițiile subiective referitoare la conduita/atitudinea părților contractante (lipsa culpei debitorilor în executarea contractului).
În executarea contractului de credit încheiat în speța menționată a survenit un eveniment excepțional și exterior ce nu putea fi prevăzut în mod rezonabil la data încheierii contractului în privința amplorii și efectelor sale, ceea ce face excesiv de oneroasă executarea obligațiilor împrumutaților, constând în valorizarea excesivă a monedei CHF față de RON, care a condus la o creștere exorbitantă a ratei dobânzii raportată la factori exteriori, eveniment imprevizibil la momentul încheierii contractului. De asemenea, instanța a reținut că debitorii nu puteau să anticipeze valorizarea francului elvețian, cursul de schimb fiind aproape dublu pe parcursul derulării contractului, față de cel avut în vedere la data contractării creditului, iar contractul semnat de părți nu cuprinde o clauză de adaptare a contractului.
Mai mult decât atât, instanța a reținut că în prezenta speță debitorii nu își mai puteau îndeplini obligațiile ce rezultă din contractul de credit, veniturile acestora depreciindu-se considerabil. Astfel se incubă în sarcina debitorilor obligații vădit disporporționate față de cele asumate la data la care și-au exprimat voința de a contracta creditul, fără a se realiza în timp o reamenajare a prestațiilor la care părțile s-au obligat în condițiile noii realități economice/juridice.
În concluzie, soluția instanței de apel confirmă îndeplinirea condițiilor de admisibilitate în ceea ce privește notificarea formulată de debitori prin intermediul SCPA Vârtei Tomulețiu & Asociații, privind darea în plată a imobilului impotecat, apreciind criticile aduse de către creditoare ca fiind neîntemeiate.
Rolul jucat în interpretarea normelor juridice, ca și activitate specifică instanțelor judecătorești, este cel mai bine exprimat prin adagiul clasic latin optima est legum interpres consuetudo (practica este cel mai bun interpret al legilor), care nu pot fi izolate de realitatea înconjurătoare, având în vedere că plecând de la realitatea obiectivă sunt destinate să fie aplicate acesteia. Chiar dacă deocamdată nu există o practică unitară a instanțelor de judecată în ceea ce privește acțiunile întemeiate pe prevederile Legii 77/2016 este de remarcat faptul că atât instanța care a judecat cauza în fond cât și instanța de control judiciar au optat înspre pronunțarea unor hotărâri prin care să respecte principiul actus interpretandus este potius ut valeat quam ut pereat (actul trebuie interpretat în înțelesul în care el poate produce efecte, nu în a-l lasă fără niciun efect). Chiar dacă acesta face trimitere la un act juridic (contractul spre exemplu), doctrina a considerat că se impune respectarea lui și în ceea ce privește normele de drept civil în sensul că orice normă juridică trebuie astfel interpretată încât să se identifice posibilitatea aplicării ei, iar nu să se motiveze imposibilitatea aplicării acesteia.