În ședința din 14 mai 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, legal constituit în fiecare dintre cauze, a soluționat două recursuri în interesul legii, fiind pronunțate următoarele soluţii:
Decizia nr.12 în dosarul nr.173/1/2018
Admite recursul în interesul legii promovat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Cluj și, în consecință, stabileşte că:
În interpretarea şi aplicarea unitară a dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu art. 221-223 din Normele de aplicare a Legii nr. 165/2013, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 401/2013, astfel cum au fost completate prin Hotărârea Guvernului nr. 89/2014, pot fi acordate în compensare și alte bunuri decât cele menționate în lista întocmită de entitatea învestită cu soluționarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dacă persoana îndreptățită face dovada caracterului disponibil al acestora.
Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.
Decizia nr.13 în dosarul nr.408/1/2018
Admite recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului şi, în consecinţă, stabileşte că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 16 şi 17 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare:
Descrierea insuficientă a faptei echivalează cu neîndeplinirea cerinţei privind descrierea faptei contravenţionale şi atrage nulitatea relativă a procesului-verbal de constatare a contravenţiei, potrivit dispoziţiilor art. 16 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001.
Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.