Decizia nr.10 în dosarul nr.191/1/2019
Admite recursul în interesul legii promovat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Timișoara.
În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 112 alin. (1) lit. f) din Codul penal, art. 342 alin. (6) din Codul penal şi art. 5491 din Codul de procedură penală, stabilește următoarele:
„În cazul faptei prevăzute de art. 342 alin. (6) din Codul penal, cu privire la care s-a dispus o soluţie de clasare întemeiată pe dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul de procedură penală, arma şi muniţia intră sub incidența confiscării speciale, în temeiul art. 112 alin. (1) lit. f) din Codul penal, în procedura reglementată de art. 5491 din Codul de procedură penală, în ipoteza în care făptuitorul nu a depus arma şi muniţia la un armurier autorizat în termen de 10 zile de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă.”
Obligatorie, potrivit art.474 alin. (4) din Codul de procedură penală.
Decizia nr.11 în dosarul nr.198/1/2019
Admite recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 193 raportat la art. 199 alin. (1) din Codul penal, stabileşte că:
Pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe săvârşită asupra unui membru de familie prevăzută de art. 193 raportat la art. 199 alin. (1) din Codul penal, atunci când acţiunea penală a fost pusă în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, încetarea procesului penal poate fi dispusă numai ca efect al retragerii plângerii prealabile şi nu ca efect al împăcării.
Obligatorie, conform dispoziţiilor art. 474 alin. (4) din Codul de procedură penală.
Decizia nr.12 în dosarul nr.42/1/2019
Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Cluj şi, în consecinţă, stabileşte că:
Sumele reprezentând impozite locale datorate pentru bunuri valorificate în procedură, grevate de o cauză de preferinţă în favoarea unui creditor (sau „de ipoteci, gajuri sau alte garanţii reale mobiliare ori drepturi de retenţie de orice fel”, în terminologia Legii nr. 85/2006), devenite scadente după data intrării în faliment a debitorului, nu beneficiază de ordinea de prioritate la plată instituită prin art. 121 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv, art. 159 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare.
Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.
Decizia nr.13 în dosarul nr.98/1/2019
Admite recursul în interesul legii promovat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti şi, în interpretarea şi aplicarea art. 492 din Codul civil din 1864, art. 579 alin. (1), art. 577 alin. (2) din Codul civil, art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi art. 37 alin. (1) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte că:
Lipsa autorizaţiei de construire sau nerespectarea prevederilor acesteia, precum şi lipsa procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor constituie impedimente pentru recunoaşterea pe cale judiciară, în cadrul acţiunii în constatare, a dreptului de proprietate asupra unei construcţii realizate de către proprietarul terenului, cu materiale proprii.
Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.
Decizia nr.14 în dosarul nr.117/1/2019
Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov şi, în consecinţă, stabileşte că:
În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, cu modificările şi completările ulterioare, instanța de judecată este competentă să soluționeze nu numai contestația formulată împotriva hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, ci și acțiunea prin care expropriatul contestă despăgubirile estimate şi solicită atât stabilirea acestora de către instanţă, cât şi obligarea expropriatorului la plată, ulterior emiterii deciziei de expropriere şi consemnării sumelor aferente despăgubirilor, în cazul lipsei nejustificate a acestei hotărâri.
Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.
Decizia nr.16 în dosarul nr.3398/1/2018
Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Galaţi – Secția contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 3521/91/2017, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că:
În interpretarea art. 226 alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, prin raportare la alin. (1) al aceluiași articol, o hotărâre judecătorească în materie civilă, referitoare la restituirea despăgubirilor acordate în baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pronunţată în favoarea unei instituţii publice finanţate de la bugetul de stat, precum Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, este asimilată, în vederea executării, unui titlu executoriu referitor la creanţe bugetare rezultate din raporturi juridice contractuale.
În interpretarea art. 226 alin. (10) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, prin raportare la art. 227 alin. (8) din acelaşi cod, în cadrul executării silite a creanțelor datorate unor instituţii publice finanţate de la bugetul de stat, prevăzute de hotărâri judecătoreşti care nu cuprind obligaţii de plată a unor dobânzi şi penalităţi de întârziere, organele fiscale nu pot calcula şi stabili din oficiu, prin titluri executorii fiscale (în lipsa unor dispoziţii ale titlului executoriu trimis spre executare), obligaţii fiscale accesorii, precum dobânzi şi penalităţi de întârziere.
Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
– CCR
B. Exceptia de neconstitutionalitate a dispoziţiilor art.19 alin.(13) şi alin.(14) din Legea nr.171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice şi ale art.41 alin.(1) din Ordonanta Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor. Dispoziţiile criticate au următorul conţinut:
– Art.19 alin.(13) și alin.(14) din Legea nr.171/2010: „(13) Mijloacele de transport cu care s-a realizat transportul materialelor lemnoase care nu au provenienţă legală conform normelor referitoare la provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spaţiilor de depozitare a materialelor lemnoase şi al instalaţiilor de prelucrat lemn rotund se confiscă. (14) Confiscarea mijloacelor de transport cu care s-a realizat transportul materialelor lemnoase prevăzute la alin.(13) se realizează conform procedurilor reglementate prin Ordonanţa Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi prin Ordonanţa Guvernului nr.14/2007 pentru reglementarea modului şi condiţiilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, de către agenţii constatatori prevăzuţi la art.24 lit.d), d1) şi e).”;
– Art.41 alin.(1) din Ordonanța Guvernului nr.2/2001: „Confiscarea se aduce la îndeplinire de organul care a dispus această măsură, în condiţiile legii.”
În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a decis: 1. A admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.19 alin.(13) din Legea nr.171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, în forma modificată prin art.I pct.26 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.51/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr.171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice;
C. Excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.70/2016 pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală și a Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciară.
Dispoziţiile criticate au următorul conţinut: „Dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă privind recursul în casaţie exercitat împotriva deciziilor pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă de apel, se aplică:
a) în cazul recursurilor în casaţie aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă;
b) în cazul recursurilor în casaţie exercitate împotriva deciziilor pronunţate începând cu data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr.540 din 12 iulie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.434 alin.(1) teza întâi din Codul de procedură penală în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 841 din 24 octombrie 2016.”
În urma deliberării, cu majoritate de voturi, Curtea a decis admiterea excepţiei de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art.III lit.a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.70/2016 care exclude atacarea cu recurs în casaţie a deciziilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă de apel, pronunţate anterior datei de 24 octombrie 2016, data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Curţii Constituţionale nr.540/2016 şi pentru care nu a fost epuizat termenul prevăzut de art.435 din Codul de procedură penală, este neconstituţională.