ÎNCETAREA RAPORTULUI DE MUNCĂ PRIN DEMISIE

Încetarea raportului de muncă din inițiativa salariatului poartă denumirea de demisie, iar reglementarea juridică a acesteia se regăsește în Codul muncii art. 81.

Potrivit Codului muncii – demisia reprezintă voința unilaterală a salariatului, concretizată într-o notificare scrisă, pe care o comunică angajatorului. Aceasta nu trebuie motivată.

► Primul aspect important de sesizat despre demisie este faptul că aceasta reprezintă voința unilaterală și în principiu revocabilă a salariatului, iar nu o cerere adresată .

Acest aspect este deseori înțeles eronat de către participanți la raportul de muncă, sens în care angajații formuleză o “ cerere de demisie” pe care o înaintează angajatorului. În măsura în care ar avea natura unei cererii – ar fi necesar acordul angajatorului pentru a produce efecte juridice, lucru care este în contradicție cu intenția legiuitorului de a conferii salariatului puterea de a înceta raportul de muncă în mod unilateral.

► Un alt aspect important în legătură demisia este determinarea datei de la care produce efecte intenția de a înceta raportul de muncă. Prevederile art. 81 alin. 1 Codul muncii stabilesc în mod clar că încetarea raportului de muncă va avea loc după împlinirea unui termen de preaviz.

În principiu, durata termenului de preaviz se stabilește de comun acord de către părți, prin clauzele contractului individual de muncă.

Pentru a evita abuzuri din partea angajatorului cu privire la durata termenului de preaviz, legiuitorul a intervenit și a stabilit anumite limite maxime, în cazul încetării raportului de muncă prin demisie, constând în – 20 de zile lucrătoare în cazul salariatului cu funcție de execuție și 45 de zile lucrătoare pentru salariatul cu funcție de conducere.

► Data de la care începe să curgă termenul de preaviz este data comunicării notificării de demisie către angajator.

În acest caz, legiuitorul a impus 2 obligații, una în sarcina salariatului, aceea de a comunica în scris notificarea de demisie către angajator, iar una în sarcina angajatorului, aceea de a înregistrat notificarea.

În măsura în care angajatorul refuză să înregistreze demisia, legea conferă dreptul salariatului de a face dovada acestui fapt prin orice mijloace de probă  – conf. art. 81 alin. 2 Codul muncii.

► Există și o situație de excepție reglementată de Codul muncii, în care angajatul poate demisiona fără preaviz, respectiv în cazul în care angajatorul nu își îndeplinește obligațiile asumate prin contractul individual de muncă.

Pentru a evita o demisie “ la zi” abuzivă din partea salariatului, practica judiciară a statuat că aceste prevedere sunt aplicabile în măsura în care obligațiile neîndeplinite de angajator sunt esențiale în raportul de muncă, cum ar fi plata salariului, acordarea zilelor de concediu de odihnă cuvenite legal etc.

Având în vedere că o astfel de demisie constituie o excepție, apreciem necesar că notificarea să conțină și obligațiile neîndeplinite de angajator, iar acestea să aibă caracter grav, respectiv să lezeze drepturi principale conferite de contractul individual de muncă.

►O ultimă precizare în legătură cu încetarea raportului prin demisie – este aceea că termenul de preaviz este stipulat de legiuitor în beneficiul angajatorului, sens în care acesta din urmă poate renunța total sau parțial la preaviz, nefiind obligat să mai păstreze salariatul până la împlinirea acestui termen.

 În acest caz, raportul de muncă urmează să înceteze la data renunțării la termenul de preaviz, prin emiterea de către angajator a unei decizii de încetare a raportului de muncă.

David Ioana

avocat specializat dreptul muncii

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •