În materia stingerii obligațiilor – capitolul plată – Codul civil reglementează stingerea unei datorii prin cedarea altei creanțe din partea debitorului către creditorul său. În vederea realizării acestei operațiuni, sunt aplicabile prevederile care guvernează cesiunea de creanță, respectiv dispozițiile art. 1568- 1584 Cod civil.
Potrivit dispozițiilor legale, cesiunea de creanță este o convenție prin care una dintre părți, numită cedent, transmite celeilalte părți numite cesionar o creanță pe care o are împotriva altei persoane, numite debitor cedat. În mod practic prin această operatiune juridică, într-un raport obligațional locul creditorului este cedat altei persone, sens în care debitorul va trebui să execute obligația față de acest nou creditor.
Din punctul de vedere al caracteristicilor cesiunea de creanță se supune regimului juridic al contractului de vânzare – dacă este constituită cu titlu oneros, sau contractului de donație – dacă este cu titlu gratuit.
În cazul în care cesiunea este realizată cu titlu oneros, respectiv dacă cedentul în schimbul creanței cedate primește o contra-prestație, cedentul prin însăși efectul legii are o obligație de garanție față de cesionar, obligație care vizează existența creanței în raport de data cesiunii.
Potrivit art. 1493 Cod civil – atunci când, în locul prestaţiei iniţiale, este cedată o creanţă, obligaţia se stinge în momentul satisfacerii creanţei cedate, iar nu la momentul cesionării. În mod convențional însă, părțile pot deroga de la această regulă, prin instituirea unei clauze prin care să convină că stingerea creanței să aibe loc la momentul încheierii contractului de cesiune.
Ceea ce este deosebit de important rezidă în faptul că, în lipsă de stipulație privitoare la acest aspect, stingerea creanței inițiale are loc doar la momentul satisfacerii creanței cedate și doar sub rezerva satisfacerii acesteia.
În speța noastră, prin cererea adresată instanței de judecată având ca obiect emiterea unei ordonanțe de plată, creditoarea SC G.G. SRL, a solicitat somarea debitoarei SC K.C. SRL la achitarea sumei de 203.732,67 lei, ca reprezentând contravaloarea serviciilor prestate și neachitate.
În apărare, debitoarea a precizat faptul că recunoaște debitul facturat, dar apreciază că acesta s-a stins prin încheierea a 2 contracte de cesiune, prin care debitoarea SC K.C.SRL a transmis creanțe pe care le deținea împotriva a 2 societăți comerciale cu sediul în Germania.
Analizând actele dosarului Tribunalul B. a respins cererea, pe considerentul că această creanța este stinsă prin încheierea contractelor de cesiune.
În termen legal creditoarea SC G.G. SRL a formulat cerere în anulare, prin care a solicitat desfințarea în integralitate a hotărârii ca fiind nelegală și netemeinică, iar urmare a rejudecării cauzei să se dispună admiterea cererii astfel cum a fost formulată.
În motivarea cererii în anulare s-a arătat faptul că în realitate suntem în prezenta unei creanțe certe, lichide și exigibile, atât timp cât, pe de o parte însăși debitoarea recunoaște existența și cuantumul creanței, neexistând vreo contestare a acesteia, iar pe de altă parte potrivit legii creanța se stinge prin cesiune doar la momentul satisfacerii creanței cedate.
Având în vedere că din înscrisurile depuse în probațiune a rezultat că cei 2 debitori cedați cu sediu în Germania nu doar că nu au achitat debitul, dar si contestă existența datoriei, este evident că nu a fost satisfăcută creanța cedată. În acest caz, nu este stinsă nici obligația inițială a debitorului SC K.C. SRL.
Față de aceste considerente instanța de control a dispus admiterea cererii în anulare, a schimbat în tot a sentința atacată, somând debitoarea la achitarea sumei de 203.732,67 lei, la care se adaugă cheltuieli de judecată.
Creditorul a fost reprezentat în primă instanță și în calea de atac de către avocați din cadrul SCA Tomulețiu Gherman Vârtei & Asociații.