Skip to content

TOMUȘ VASILICA

AVOCAT COLABORATOR

TOMUȘ VASILICA este avocat înscris în Baroul Alba din anul 2017, absolventă a Facultatăţii de Drept din cadrul Universității 1 Decembrie 1918 – promoția 2014. În anul 2015 a absolvit cursurile de masterat ale aceleiași Facultăți, cu specializarea “Instituții de drept privat”. Este avocat consultant şi pledant cu specializare în domeniul dreptul civil, dreptul penal și dreptul societar. În materia dreptului civil oferă servicii atât de consultanţă cât şi de reprezentare în litigiile care decurg din răspunderea civilă delictuală, plângeri contravenționale, ordonanțe de plată şi contestații la executare. În materia dreptului penal asistă şi reprezintă clienţii atât în faza de urmărire penală, în cadrul administrării probatoriului cât și fața instanței de judecată, în faza de cameră preliminară și judecata în prima instanță. În domeniul dreptului societar oferă consultanţă juridică și reprezintă clienții în fața Oficiului Registrului Comerțului pentru toate operațiunile privind înregistrarea societăților comerciale, a menţiunilor despre activitatea desfăşurată pe parcursul funcţionării acestora, precum și radierea din Registrul Comerţului la încetarea activităţii. Vorbește fluent limba engleză.

Don`t copy text!