În maniera în care ne-a obișnuit legiuitorul în ultima perioadă, s-a încercat modificarea într-un mod inedit, a unei ordonanțe de urgență prin legea de aprobare a acesteia. Camera Deputaților în calitate de camera decizională a încercat să introducă prin legea de aprobare a OUG 95/2016 noi cazuri de revizuire. Rațiunea pentru care o astfel de modificare era indispensabilă și urgentă în contexul procesual civil actual, nu o cunoaștem însă putem intui că nu tine de anumite lipsuri constatate la nivel practic. Oportunitatea și necesitatea adoptării unor noi cazuri de revizuire a fost prezentată într-un mod halucinant de către dl. Președinte al Comisiei Juridice din Camera Deputatilor, Eugen Nicolicea, într-un interviu pe care îl puteți citi pe www.ziare.com.
Având în vedere gravele derapaje de la principiile constituționale sesizate în această situație, Înalta Curte de Casație și Justiție a învestit Curtea Constituțională să se pronunțe a priori cu privire la aspectele de neconstituţionalitate cuprinse în Legea de aprobare a OUG nr. 95/2016 privind prorogarea unor termene, precum şi pentru instituirea unor măsuri necesare pregătirii punerii în aplicare a unor dispoziţii din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.
Astfel, pornind de la dispoziţiile art. 61 alin. (2) din Constituţie, Înalta Curte de Casație și Justiție susține că procedura de legiferare nu a respectat dispoziţiile constituţionale referitoare la principiul bicameralismului. Făcând o analiză comparativă a Legii de aprobare a OUG nr. 95/2016 adoptată de Senat şi forma adoptată de Camera Deputaţilor, se poate concluziona „existenţa unor deosebiri majore de conţinut juridic între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului.” Astfel, în timp ce forma adoptată de Senat cuprinde un unic articol, potrivit căruia „se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95 din 8 decembrie 2016”, forma adoptată de Camera Deputaţilor reconfigurează calea extraordinară de atac a revizuirii reglementată în Codul de procedură civilă, prin extinderea sferei cazurilor în care poate fi exercitată această cale de atac.
Prin modificarea şi completarea Codului de procedură civilă în materia revizuirii, Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, se îndepărtează în mod substanţial de obiectivele urmărite de iniţiator, limitate la prorogarea unor termene şi instituirea măsurilor practice de natură să pregătească punerea în aplicare a unor dispoziţii din Codul de procedură civilă.
În raport cu dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie cu referire la claritatea şi previzibilitatea legii, Înalta Curte de Casație și Justiție susține că din perspectiva previzibilităţii, forma adoptată de Camera Deputaţilor prevede introducerea unui nou motiv de revizuire în Codul de procedură civilă, prin dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 13, redactate după cum urmează: „13. hotărârea este pronunțată cu încălcarea prevederilor constituționale, chiar dacă aspectul de ordine publică nu a fost invocat în fața instanțelor judecătorești.” Prin sintagma „încălcarea prevederilor constituţionale” privită la modul general, dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 13 din Codul de procedură civilă nu întrunesc condiţia previzibilităţii, întrucât nu prezintă un grad suficient de precizie pentru a putea fi aplicate.
Din perspectiva clarităţii, forma adoptată de Camera Deputaţilor prevede introducerea unui nou articolul, art. III, potrivit căruia, în noile cazuri de revizuire, în situaţiile în care hotărârea judecătorească sau decizia Curţii Constituţionale, după caz, este anterioară intrării în vigoare a legii, termenul de exercitare a căii de atac a revizuirii este de 12 luni de la data intrării în vigoare a legii. Astfel dispoziţiile art. III nu permit stabilirea clară a sferei hotărârilor judecătoreşti care intră sub incidenţa acestor dispoziţii tranzitorii, fiind încălcate principiile neretroactivității și puterii de lucru judecat.
Raportat la dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Constituţie din perspectiva art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sub aspectul securităţii raporturilor juridice, Înalta Curte de Casație și Justiție statuează că noile cazuri de revizuire introduse în forma adoptată de Camera Deputaţilor şi, în special, cazul de revizuire prevăzut în art. 509 alin. (1) pct. 13 din Codul de procedură civilă, corelate cu dispoziţiile art. III, încalcă principiul securităţii raporturilor juridice, întrucât au ca efect repunerea în discuţie a unui număr semnificativ de hotărâri judecătoreşti care au dobândit autoritate de lucru judecat.
Prin modificările şi completările aduse Codului de procedură civilă, care permit exercitarea căii de atac a revizuirii pentru o gamă largă de noi cazuri, formulate în termeni generali, calea extraordinară de atac a revizuirii este transformată într-o veritabilă cale ordinară de atac, într-un „apel deghizat”, care permite exercitarea unui nou control judiciar cu privire la hotărâri judecătoreşti intrate în puterea lucrului judecat.
De altfel, amendamentele formulate şi adoptate în procedura derulată în faţa Camerei Deputaţilor, care vizează noi motive de revizuire şi termene diferite de formulare a cererilor, sunt de natură a ridica probleme de neconstituţionalitate şi în ceea ce priveşte principiul neretroactivităţii legii civile.
Astfel cum era de asteptat, Curtea Constituțională a admis obiecția de neconstituționalitate formulată și a constatat că prevederile art. II și III din Legea privind aprobarea OUG nr.95/2016 sunt neconstituționale.