Reclamantul, frate cu pârâta, i-a împrumutat acesteia în anul 2012 diverse sume de bani pentru deschiderea unei afaceri. În acest sens pârâta a înființat o societate comercială în care avea calitatea de asociat unic și administrator și a achiziționat toate bunurile de care avea nevoie pentru deschiderea afacerii. Având în vedere că nu dispunea de banii necesari i-a cerut împrumut fratelui acesteia, care în virtutea relațiilor de familie a fost de acord să o ajute. Începând cu anul 2012 i-au fost remise pârâtei sume de bani cash ajungând la un total de 130.000 lei.
Având în vedere că suma împrumutată nu a mai fost restituită astfel cum a fost înțelegerea, relația dintre părți a devenit tensionată. În acest context părțile s-au prezentat la notar în mai 2015 când pârâta a încheiat o declarație – angajament prin care recunoștea faptul că a primit suma de bani și că se obligă să o restituie în termen de un an. La scurt timp dupa semnarea actului aceasta s-a întors la biroul notarial și a rupt toate exemplarele semnate, inclusiv bonul fiscal care dovedea onorariul perceput de către notar.
În anul 2016 reclamantul a promovat acțiune în instanță solicitând restituirea sumei împrumutate și a dobânzii legale. Temeiul de drept aplicabil speței este art.2158 – 2166 C.civ. Conform prevederilor legale, forma scrisă a contractului de împrumut este necesară doar ad probationem sens în care reclamantul a invocat prevederile art. 309 alin.4 pct.1 C.proc.civ., în sensul că s-a aflat în imposibilitatea morală de a întocmi un înscris doveditor al actului juridic, raportat la relațiile apropiate de familie. Această excepție de la alin.2, care statuează ca regula imposibilității dovedirii cu martori a unui act juridic cu o valoare mai mare de 250 lei, este aplicabilă în speță. În același sens s-a pronunțat și CA Bacău (decizia civilă 1340/1996 a Curții de Apel Bacău publicată în B.J. 1996 pag.19), imposibilitatea morală de preconstituire a unui înscris trebuie apreciată în raport de o situație obiectivă, cum ar fi raporturile de familie foarte apropiate sau alte relații personale de lungă durată.
De asemenea, reclamantul a apreciat incidente în speță pentru admisibilitatea probei cu martori și prevederile art. 309 alin.4 pct.2 C.proc.civ. raportat la înscrisul întocmit în fața notarului public (reconstituit din arhiva electronică a acestuia). Articolul precitat face trimitere la admisibilitatea probei cu martori în situația existenței unui început de dovadă scrisă. Art.310 alin.2 C.proc.civ definește termenul de început de dovadă scrisă ca fiind acel înscris, chiar nesemnat de persoana căreia i se opune dacă acesta a fost întocmit în fața unui funcționar competent care atestă că declarațiile cuprinse în înscris sunt conforme celor făcute de acea persoană.
În speța de față există un înscris întocmit de către notarul public, care a fost semnat, iar ulterior distrus. Conform prevederilor art.3 din legea 36/1995 privind notarii publici și activitățile notariale, (1)Notarul public este învestit să îndeplinească un serviciu de interes public şi are statutul unei funcţii autonome., iar conform art.12 notarul public are competența de a redacta și certifica conținutul unor înscrisuri și a părților semnatare.
Așadar și din acest punct de vedere ne regăsim într-o situație excepțională în care proba cu martori este admisibilă pentru a dovedi existența împrumutului dintre părți.
Instanța a admis proba testimonială pentru reclamant în baza art. 309 alin.4 pct.1 C.proc.civ. și raportat la probatoriul administrat a admis acțiunea obligând pârâta restituirea împrumutului acordat și la dobânda legală calculată de la data introducerii acțiunii până la data plății.
De asemenea s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de către pârâtă prin întâmpinare, în raport de sumele remise la nivelul anului 2012. Instanța a apreciat întemeiate susținerile reclamantului referitoare la întreruperea termenului de prescripție. Astfel, raportat la art. 2523 C.civ. termenul de prescripți începe să curgă de la data la care titularul dreptului la acțiune cunoaște sau ar trebui să cunoască nașterea lui. Prin declarația de recunoaștere a datoriei din data de 12.05.2015 termenul de prescripție a fost întrerupt raportat la prevederile art.2537 pct.1 C.civ. Astfel, chiar dacă pentru împrumuturile realizate la nivelul anului 2012 termenul de prescripție a început să curgă de la momentul acordării, acesta a fost întrerupt prin recunoașterea pârâtei și un nou termen de trei ani a început să curgă de la acea dată.
Împotriva sentinței s-a declarat apel criticându-se atât sub aspectul temeiniciei soluția cât și al nelegalității referitor la incidența prevederilor art.309 alin.4 pct.1 și 2 C.p.civ. Instanța de control a respins însă apelul menținând soluția instanței de fond ca temeinică și legală.
Reclamantul a fost reprezentat în această cauză de avocați din cadrul SCA Vârtei Tomulețiu & Asociații.