Prin rechizitorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj a fost trimis în judecată inculpatul reținându-se în sarcina sa comiterea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, faptă prevăzută și pedepsită de art. 26 Cod penal, raportat la art. 9 alin. 1 lit. C, alin. 3 din Legea 241/2005.
În cursul procedurii de cameră preliminară s-au invocat excepții care vizau legalitatea efectuării actelor de urmărire penală și a administrării probelor, precum și cu privire la descrierea în concret a faptei și încadrarea juridică a acesteia în actul de sesizare a instanței.
Una din excepțiile invocate a fost cea a nulității măsurilor de supraveghere tehnică, motivat de faptul că din procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice nu rezultă cui a solicitat organul de urmărire penală să pună în aplicare mandatele de supraveghere tehnică emise în baza Încheierilor Judecătorului de drepturi și libertăți de la instanța competentă. Cu privire la acest aspect s-a avut în vedere Decizia nr. 51/2016 pronunțată de Curtea Constituțională referitoare la dispozițiile art. 142 alin. 1 Cod procedură penală, precum și efectele acestei decizii asupra cauzelor aflate în cursul judecății.
Prin Încheierea Penală din data de 14.12.2018, Judecătorul de cameră preliminară a admis excepțiile și a constatat neregularitatea rechizitoriului sub aspectul descrierii faptelor și încadrarea juridică a acestora și de asemenea a constatat nulitatea interceptărilor telefonice efectuate de către lucrătorii SRI, nulitatea proceselor verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate și prin urmare a decis excluderea acestor probe.
În ceea ce privește descrierea faptei, Judecătorul de cameră preliminară a reținut că atât la secțiunea În fapt cât și la secțiunea În drept, nu a fost realizată o descriere a faptelor în așa mod încât să poată fi făcută o corelație între acțiunile imputate și încadrarea juridică dată acestora, deoarece se reține pe de o parte emiterea și înregistrarea în evidența contabilă a unui număr de peste 800 de facturi fictive, însă în același timp se reține comiterea a unui numări de 30 acte materiale. Având în vedere acestea, instanța a apreciat că nu este clară acuzația și obiectul judecătii, respectiv ce fapte sunt apreciate de procuror că întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscal, respective de complicitate.
Referitor la nulitatea interceptărilor efectuate, Tribunalul Sălaj a motivat soluția prin aceea că efectele Deciziei 51/2016 au un caracter erga omnes și pentru viitor, astfel că se vor aplica în mod corespunzător cauzelor aflate pe rolul instanțelor de judecată. De asemenea a reținut instanța că, deși măsurile de supraveghere tehnică din prezenta cauză au fost autorizate și puse în executare anterior declarării neconstituționale a art. 142 alin 1 Cod proc. penală, având în vedere că la data publicării acestei hotărâri cauza nu era definitiv judecată, decizia își produce efecte în speța de față. Una dintre consecințele caracterului obligatoriu erga omnes este reprezentat de faptul că odată ce o prevedere este neclarată neconstituțională, aceasta nu mai poate fi aplicată niciunui subiect de drept din momentul publicării deciziei, chiar dacă litigiul este anterior, însă nedefinitiv judecat. Prin urmare, instanța a apreciat că în speță au fost efectuate acte de urmărire penală de către organe ale statului care nu au calitatea de organe de urmărire penală dintre cele enumerate de art. 55 C.p.p., încălcându-se astfel prevederile legale privind competența materială și funcțională a organelor de urmărire penală.
Această soluție a fost menținută în integralitate de către Curtea de Apel Cluj, prin respingerea ca nefondată a contestației formulate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj.
Precizăm că în prezenta cauză, inculpatul a fost reprezentat de către avocați din cadrul societății noastre.