Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva, a fost trimisă în judecată inculpata T. pentru săvârșirea infracțiunilor de delapidare, faptă prevăzută și pedepsită de art. 295 alin. 1 C.p. raportat la art. 308 C.p. cu aplicarea art. 35 alin. 1 și fals informatic, prev. de art. 325 C.p. cu aplicarea art. 35 alin 1 C.p., ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 cod penal.
S-a reținut că în perioada 01.07.2018 – 02.10.2018, inculpata, în calitate de casier în cadrul sociatății G., cu atribuții de gestiune a încasărilor, și-a însușit în interes propriu suma de 226.608,86 lei, prin nepredarea tuturor sumelor de bani încasate – un nr. de 81 acte materiale. Pentru a acoperi fapele săvârșite a intervenit asupra programului de contabilitate și gestiune prin modificarea datei pentru 63 de broderouri de încasare și a generat unui registru de casă fals, la o dată ulterioră, creând în acest mod o evidență contabilă dublă.
În fața instanței de fond inculpata a uzat de procedura simplificată a recunoașterii învinuirii, sens în care s-a dispus condamnarea acesteia la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare pentru infracțiunii de delapidare și pedeapsa de 1 an închisoare pentru infracțiunea de fals informatic, rezultând un total de 1 an și 8 luni de închisoare cu aplicarea art. 39 alin. 1 C.p.
În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, în baza art. 91 Cod penal instanța a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pentru o perioadă de 3 ani, iar acțiunea civilă a fost admisă doar în parte, respectiv a fost obligată inculpata la plata sumei de 3.577,29 lei.
Împotriva acestei sentințe societatea G. Reprezentată de avocați din cadrul SCA Tomulețiu Gherman Vârtei & Asociații a formulat apel criticând modul de soluționare al laturii civile. Instanța de fond a respins în parte a pretențiile civile cu motivarea că apelanta deține deja un titlu executoriu reprezentat de angajamentul de plată semnat de inculpată la momentul constatării faptei. Conform dispozițiilor art.32 din Legea 22/1969 la constatarea unei pagube în gestiune, persoana raspunzătoare poate să-și ia un angajament scris pentru acoperirea acesteia, iar angajamentul scris constituie titlu executoriu.
Fiind o chestiune de interpretare legislativă s-a arătat faptul că în raport de art.254 alin 1 din C.Muncii, salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor. Iar portivit alineatului 4 al aceluiași articol contravaloarea pagubei recuperate prin acordul părților, nu poate fi mai mare decât echivalentul a 5 salarii minime brute pe economie.
De asemenea art.169 alin 2 din C.Muncii prevede în mod explicit că reținerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă și exigibilă ȘI a fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
Având în vedere dispozițiile art.32 alin 1 din Legea 22/1969 și cele statuate prin C.Muncii în vigoare la acest moment este evident că cele dintâi au fost abrogate tacit. Angajamentul de plată scris căruia legea 22/1969 i-a atribuit caracter de titlu executoriu nu mai este aplicabil si nici nu poate fi pus în executare silită. Acesta împreună cu decizia de imputare au constituit titluri executorii în perioada de aplicare a prevederilor Codului muncii-Legea nr. 10/1972 care avea precizări clare și exprese în acest sens. Însă de la momentul intrării în vigoare a C.Muncii legea 53/2003, chiar dacă nu a existat o abrogare expresă, incompatibilitatea dintre textele de lege anterior indicate au dus la o abrogare tacită.
Așa cum s-a reținut în literatura de specialitate abrogarea tacită sau implicită are loc atunci când noul act normativ nu abrogă în mod direct sau indirect acte normative anterioare, dar reglementarea pe care o cuprinde se îndepărtează și se deosebește atât de mult de reglementările din actele normative vechi încât acestea nu se mai pot aplica și, deci, implicit sunt considerate abrogate.
Or, în speță, în condițiile în care noua reglementare, respectiv Codul Muncii, prin art.169 alin 2 impune că reținerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă și exigibilă și a fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, rezultă că intenția legiutorului a fost aceea de a se îndepărta de elementele statuate prin art.32 din Legea 22/1979.
În raport de aceste argumente instanța de control a admis apelul părții civile obligând inculpata la plata integrală a prejudiciului cauzat.